De asemenea, a fost publicată, post-mortem, colecția de poezii Ars amandi - Marius C. Timp (fratele autoarei), o carte plină de sensibilitate și introspecție.
Două volume care explorează, fiecare în mod unic, teme precum iubirea, pierderea și zborul dincolo de limite.
Citește mai mult
CĂRȚI NOI
„Zboruri este continuarea emoționantă a volumului Dacă nu poți să mergi, încearcă să zbori, în care Marinela Drop își deschide din nou sufletul și ne invită să-i însoțim pașii – sau, mai degrabă, zborurile – prin maturitate, iubire și viață trăită cu curaj.
În paginile acestei cărți veți descoperi o poveste personală, dar și o lecție universală: aceea că adevărata libertate nu vine din absența obstacolelor, ci din puterea de a le transforma în trepte spre fericire.
Zboruri este o carte despre iubire și curaj, despre fragilitate și forță, despre arta de a spune „Da” vieții chiar și atunci când ea pare să îți întoarcă spatele.”
Vasile Poenaru - editor